Insuficienţă mitrală

Tratamentul insuficienței mitrale depinde de severitatea regurgitării, de prezența simptomelor și de agravarea tabloului clinic general. În cazurile de insuficiență mitrală severă, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru repararea sau înlocuirea valvei. Cu toate acestea, chiar și pacienții fără simptome ar trebui să fie supuși unei evaluări cardiologice pentru a defini dacă o intervenție timpurie ar fi utilă. Dacă este lăsată netratată, insuficiența mitrală evoluează nefavorabil atât în ceea ce privește agravarea simptomelor, cât și în ceea ce privește agravarea progresivă a stării inimii și a plămânilor. În mod ideal, ar trebui luate măsuri înainte ca funcția cardiacă să fie compromisă ireversibil. De fapt, în cazul unei intervenții tardive, funcția inimii de multe ori nu se recuperează; dimpotrivă, o intervenție precoce implică un risc chirurgical scăzut și permite pacientului o calitate și o speranță de viață care nu diferă de cea a unei populații sănătoase.
Scopul tratamentului chirurgical este de a îmbunătăți funcția cardiacă, de a reduce simptomele și/sau de a evita posibilele complicații viitoare.
​
În stadiile incipiente ale bolii, în special la pacienții cu insuficiență ușoară, se recomandă respectarea unui stil de viață sănătos și monitorizarea clinică periodică.
Atunci când insuficiența mitrală este sau devine severă, intervenția chirurgicală este întotdeauna recomandabilă. Această indicație este adecvată și în absența simptomelor, atunci când este posibilă prevenirea evoluției nefavorabile a bolii în ceea ce privește incidența posibilelor complicații și creșterea probabilității de supraviețuire, precum și atunci când este necesară o intervenție chirurgicală cardiacă pentru o patologie cardiacă concomitentă.
În cazul unei insuficiențe mitrale izolate cauzate de o boală degenerativă (insuficiență primară), chirurgia reparatorie cu conservarea valvei native este de obicei fezabilă și recomandată.
​
Intervenții posibile:
Reparație: Chirurgul poate restabili funcția valvulară adecvată (abolirea regurgitării) prin reconstrucția folioanelor valvulare (îndepărtarea excesului de țesut, lărgirea folioanelor retractate, reatașarea elementelor desprinse), înlocuirea sau redimensionarea sau adăugarea de cordoane tendinoase, consolidarea inelului care înconjoară valva prin implantarea unui inel artificial (anuloplastie).
Înlocuire: În cazul în care repararea nu este posibilă sau nu garantează un rezultat optim și durabil (adesea în insuficiența mitrală secundară), este indicată înlocuirea valvei cu îndepărtarea parțială sau totală a valvei native și implantarea ulterioară a unei proteze care poate fi:
mecanică, robustă și suficient de durabilă pentru a fi considerată o soluție permanentă. Materialele metalice care o compun necesită ca pacientul să urmeze o terapie anticoagulantă pe viață pentru a preveni formarea de cheaguri (embolie).
organică, compusă din materiale de origine animală. Această caracteristică, pe de o parte, nu necesită ca pacientul să urmeze o terapie anticoagulantă, dar, pe de altă parte, expune proteza la uzură cu posibila necesitate de reoperare de-a lungul anilor.
​
Avantajele reparației în raport cu înlocuirea includ o supraviețuire mai bună, o mortalitate perioperatorie mai mică și o mai bună conservare a funcției ventriculare stângi, așa cum reiese din numeroase studii științifice. Intervenția chirurgicală de reparare a valvei mitrale poate fi efectuată la peste 90% dintre pacienții trimiși pentru intervenție chirurgicală, dar, întrucât este mult mai complexă din punct de vedere tehnic decât înlocuirea, succesul procedurii poate varia în funcție de gradul de reparabilitate a valvei și de experiența chirurgicală. Din acest motiv, este extrem de important să căutați un centru de excelență atât în chirurgia valvei mitrale, cât și în chirurgia minim invazivă. În centrele de excelență și în mâini experimentate, durata unei intervenții chirurgicale de reparare poate dura în medie și în linii mari între trei și patru ore, iar durata de recuperare după o reparație minim invazivă variază între trei și patru săptămâni.
Abordările chirurgicale care pot fi utilizate sunt diferite:
Intervenția chirurgicală tradițională este cea care se realizează prin sternotomie totală, în timp ce așa-numitele abordări minim invazive sunt:
mini-invazivă cu sternotomie parțială: o tehnică care nu este utilizată în mod obișnuit și care oferă incizii cutanate mai scurte și permite să se lase intactă o parte a sternului.
mini-invaziv cu minitoracotomie anterioară dreaptă: accesul se face prin al treilea sau al patrulea spațiu intercostal, cu o incizie cutanată de aproximativ 4-5 cm, fără a leza nicio structură osoasă (stern și coaste). Mini-toracotomie: în comparație cu sternotomia totală, aceasta a demonstrat rezultate clinice mai bune, în special în ceea ce privește reducerea sângerărilor postoperatorii, reducerea șederii la terapie intensivă și a duratei totale de spitalizare.
​
În unele centre, operațiile mitrale sunt efectuate cu tehnica chirurgiei robotice. Pentru pacienții cu insuficiență mitrală degenerativă care prezintă un risc chirurgical ridicat (din cauza vârstei sau a comorbidităților), este disponibilă o tehnică complet percutanată de reparare a valvei mitrale. Procedura, denumită MitraClip, presupune implantarea unui clip între cele două foițe ale valvei mitrale pentru a reduce regurgitarea valvei. Această metodă nu necesită deschiderea toracelui sau circulație extracorporală și se realizează printr-o mică puncție a venei femurale. 
La pacienții bine selecționați, rezultatele sunt excelente, iar pacienții sunt externați acasă la două-trei zile după procedură.
Aceeași procedură poate fi efectuată la pacienții cu insuficiență mitrală funcțională, adică în cazurile în care regurgitarea mitrală este secundară dilatației și disfuncției ventriculare stângi.  La acești pacienți, riscul chirurgical este adesea prea mare, iar procedura Mitraclip s-a dovedit a fi sigură și eficientă.