Cistită
Ce este?
Cistita este un proces inflamator al vezicii urinare. În cele mai multe cazuri, etiologia cistitei poate fi urmărită până la o infecție susținută de bacterii din tractul gastrointestinal, de exemplu Escherichia coli, Proteus și Klebsiella. Cu toate acestea, există și forme de cistită non-bacteriene, cum ar fi cistita interstițială și cistita de radioterapie, care sunt, însă, mai rare. Din punct de vedere epidemiologic, cistita este o boală predominant feminină, afectând până la 25-30% dintre femeile adulte în decursul unui an. Acest lucru se datorează în principal conformației anatomice diferite a uretrei, care este mai scurtă la femei (aproximativ 5 cm) decât la bărbați (aproximativ 16 cm). Prin urmare, pentru femei este mai ușor să fie contaminate de bacteriile fecale, care trec din zona anală în uretră și apoi în vezica urinară. La bărbați, se observă două vârfuri de incidență: la sugarii cu mai puțin de 3 luni de viață (în legătură cu alterări anatomice sau funcționale ale tractului urinar), care duc în unele cazuri la septicemie neonatală, și la bărbații de peste 70 de ani (secundar obstrucției cervico-uretrale din cauza hiperplaziei benigne de prostată). Factorii care pot favoriza apariția cistitei sunt vârsta, raporturile sexuale frecvente (mai ales neprotejate), utilizarea cremelor spermicide, alterarea florei vaginale, utilizarea contraceptivelor intrauterine, igiena personală deficitară și constipația. Cateterizarea uretrală este factorul de risc cheie pentru dobândirea unei infecții urinare nosocomiale.
Care sunt simptomele?
Simptomatologia cistitei variază de la individ la individ. De obicei, se manifestă prin dificultăți la urinare, durere la urinare și arsură post urinară, prezența sângelui în urină, senzație de vezică grea și necesitatea de a urina chiar și imediat după urinare (tenesme vezicale). Mai rar, aceste simptome pot fi asociate cu febră și frisoane.
- dificultate la urinare
- durere la urinare
- arsură după aceea
- prezența sângelui urină
- senzație de vezică grea
- senzație de a trebui să urineze chiar și imediat după urinare (tenesme vezicale)
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul de cistită este în primul rând clinic. Cu toate acestea, analiza de urină cu urocultură (și eventual antibiogramă) poate fi utilă. Recoltarea probei trebuie să fie adecvată, astfel încât să nu fie contaminată cu flora bacteriană genitală. Sumarul de urină va detecta creșterea numărului de globule albe, prezența sângelui în urină, nitriți și creșterea pH-ului. Cultura de urină este utilă și pentru a izola tipul de bacterie responsabilă de infecție, iar pe baza antibiogramei se poate stabili apoi o terapie țintită. Urinocultura este indicată în toate cazurile de infecții urinare, însă în cazul primului episod de cistită necomplicată la femeile aflate în premenopauză, prezența esterazei leucocitare sau a nitriților într-o bandă de testare (bandă pozitivă) poate fi considerată suficientă pentru diagnostic pentru a începe un tratament empiric de scurtă durată (3-5 zile).
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Terapia de elecție pentru cistită este de fapt antibioterapia. În special, terapia empirică poate fi instituită înainte de a avea raportul uroculturii și antibiogramei, iar apoi va fi posibilă instituirea unei terapii antibiotice țintite pentru agentul patogen specific. Cele mai frecvent utilizate medicamente sunt fluorochinolonele, trimetoprima-sulfametoxazol și nitrofurantoina. Trebuie remarcat faptul că cistita este o afecțiune care are tendința de a recidiva (se estimează că aproximativ 25% dintre femeile care au cistită vor avea un nou episod în decurs de un an). Recurența poate fi rezultatul unei reinfecții sau al unei recidive. Reinfecția este cauza a 95% dintre infecțiile recurente la femei. Acestea sunt cauzate de alți germeni decât cei tratați anterior, iar perioada de apariție este de obicei mai mare de două săptămâni de la infecția anterioară. Recurența, pe de altă parte, este mai frecventă la bărbați și poate implica anomalii anatomice sau funcționale ale tractului urinar. Se datorează de obicei aceluiași microorganism ca cel tratat anterior și apare de obicei într-un interval de timp mai scurt (mai puțin de două săptămâni). Pentru a reduce riscul de reapariție a bolii, pot fi utile mici modificări ale stilului de viață care reduc riscul unor astfel de infecții. În special, măsurile preventive includ o hidratare adecvată (beți aproximativ 1,5-2 litri de apă pe zi), o igienă intimă precisă, evitarea raporturilor sexuale neprotejate, urinarea regulată, urinarea imediat după actul sexual, golirea completă a vezicii urinare odată cu urinarea și limitarea consumului de alcool. În plus, consumul de suc de afine poate reduce incidența noilor episoade datorită capacităților sale antibacteriene și depurative. În formele recurente de cistită, poate fi necesară o profilaxie antibiotică continuă sau postcoitală.