Francesca Casoni
Biografie
Dr. Francesca Casoni este neurofiziopatolog în cadrul Centrului Medical al IRCCS Ospedale San Raffaele, condus de Profesor Universitar Luigi Ferini-Strambi.
După absolvirea magna cum laudae al Facultății de Medicină și Chirurgie din cadrul Universității Pavia în 2005. S-a specializat magna cum laudae în neurofiziopatologie la aceeași universitate în 2009. În 2013 a primit titlul de doctor în Fiziologie și Neurologie din partea Universității din Pavia, și în 2017 - titlul de Master în Medicina Somnului din partea Alma Mater Studiorum a Universității din Bologna.
Activitățile clinice efectuate în cadrul Centrului de Medicina Somnului includ activitatea într-o unitate structurală unde pacienții sunt internați pentru studii specializate și evaluări terapeutice, precum și activitatea în clinici ambulatorii afiliate și neafiliate sistemului național de sănătate.
Își dedică o parte a activității profesionale elaborării rapoartelor despre cercetare instrumentală, precum:
- monitorizare cardiorespiratorie,
- videopolisonografie în laboratorul de somnologie,
- imprimare dinamică,
- monitorizare pe termen lung a ciclului somn-veghe pentru evaluarea specifică a diferitelor tulburări de somn.
Este autorul și co-autorul a mai multor articole științifice publicate în reviste de specialitate internaționale și capitole de cărți. Participă în mod constant la congrese și conferințe internaționale din domeniu.