Cancer hipofaringian
Ce este?
Este o tumoare rară care afectează structurile faringelui din spatele laringelui, care leagă faringele de esofag și sunt responsabile de înghițire.
Din punct de vedere strict anatomic, poate fi împărțit în: sinusurile perinasale, peretele posterior al hipofaringelui și regiunea retrocricoidă.
În Italia, se înregistrează 0,4 cazuri la 100.000 de locuitori pe an, în timp ce în Europa sunt 0,9 cazuri/100.000 pe an.
Cea mai mare incidență din lume este în India. Bărbații sunt de nouă ori mai predispuși la această boală decât femeile, iar cea mai mare incidență apare între 50 și 70 de ani.
Cauzele cunoscute sunt fumatul și abuzul de alcool, precum și o dietă săracă în fier, ca în cazul sindromului Plummer-Vinson.
Care sunt simptomele?
O tumoră faringiană inițială se manifestă cel mai adesea ca o modificare a vocii (disfonie), dar dacă tumora este mai extinsă, se poate manifesta și prin dificultăți și dureri la înghițire, care se pot extinde până la ureche. Dispnee este mai puțin frecventă: poate apărea noaptea, în timpul situațiilor stresante sau, în cazul unei tumori mari, dificultăți de respirație chiar și în repaus.
· disfonie
· dificultate sau durere la înghițire
· dificultăți de respirație
· tuse și răgușeală
· ganglioni limfatici umflați la nivelul gâtului
Cum se diagnostichează?
Este esențială o evaluare rapidă de specialitate otolaringologică, susținută de două examene endoscopice: esofagogastroscopie și fibroscopie, legate, dacă există suspiciuni, de investigații radiologice, cum ar fi: tomografie axială computerizată (CT) a gâtului, a toracelui și a abdomenului, cu și fără MDT, urmată de tomografie cu emisie de pozitroni (PET) și, atunci când este indicat, imagistică prin rezonanță magnetică (IRM).
Diagnosticul de cancer trebuie confirmat printr-o biopsie a locului de origine sau, dacă nu este posibil, printr-o biopsie a ganglionilor limfatici.
Tratamentul în stadii incipiente constă doar în radioterapie sau intervenție chirurgicală.
În boala local avansată (T3-4 și/sau N 1-3), radioterapia singură, precum și chirurgia urmată de radioterapie au rezultate modeste, obținându-se un control local-regional de < 40%, în timp ce o îmbunătățire semnificativă a fost obținută cu chirurgia urmată de radioterapie.
Atunci când este necesară o intervenție chirurgicală distructivă pentru îndepărtarea întregului hipofaringe și laringe, se poate lua în considerare un tratament de conservare a organelor cu chimioterapie și radioterapie concomitentă sau, în cazuri selectate, chimioterapie urmată de radioterapie pentru a obține vindecarea și a evita îndepărtarea completă a laringelui și traheostomia permanentă ulterioară, cu rate de supraviețuire egale în comparație cu chirurgia urmată de radioterapie.
Traheostomia este o procedură chirurgicală care presupune formarea unei deschideri la baza gâtului care exclude laringele și la care este atașată traheea pentru a asigura respirația și, după un exercițiu adecvat, fonația. Deschiderea este menținută deschisă cu ajutorul unei canule (un tub mic care pătrunde în trahee.
Traheotomia, pe de altă parte, este diferită: ea constă exclusiv în crearea unei deschideri nepermanente în trahee pentru a facilita respirația în anumite momente critice, dar fără a exclude laringele și fără a modifica fonația.
Cu toate acestea, conservarea organului nu este recomandabilă în cazurile în care boala pătrunde în cartilaj, speranța de viață este redusă din cauza altor boli, stare generală proastă, vârstă înaintată, antecedente de pneumonii frecvente în ultimul an.
În formele avansate ale bolii, obiectivul este de a croniciza boala prin chimioterapie, eventual în combinație cu terapia biologică și, în al doilea rând, pentru pacienții cu o stare generală bună, imunoterapia, așa cum a fost aprobată recent, sau chimioterapia suplimentară.
Aceste tratamente pot fi combinate cu radioterapia pentru zonele simptomatice sau cu risc de sângerare/fracturare, precum și cu tratamentul chirurgical al metastazelor individuale.
Cum se tratează?
Tratamentul în stadii incipiente este fie radioterapie singură, fie chirurgie singură..
În boala local avansată (T3-4 și/sau N 1-3), radioterapia singură, precum și chirurgia urmată de radioterapie dau rezultate modeste, atingând un control local-regional de < 40%, în timp ce o îmbunătățire semnificativă a fost obținută cu chirurgia urmată de radioterapie.
Atunci când este necesară o intervenție chirurgicală distructivă pentru îndepărtarea întregului hipofaringe și laringe, se poate lua în considerare un tratament de conservare a organelor cu chimioterapie și radioterapie concomitentă sau, în cazuri selectate, chimioterapie urmată de radioterapie pentru a obține vindecarea și a evita îndepărtarea completă a laringelui și traheostomia permanentă ulterioară, cu rate de supraviețuire egale în comparație cu chirurgia urmată de radioterapie.
Traheostomia este o procedură chirurgicală care presupune formarea unei deschideri la baza gâtului care exclude laringele și la care este atașată traheea pentru a asigura respirația și, după un exercițiu adecvat, fonația. Deschiderea este menținută deschisă cu ajutorul unei canule (un tub mic care pătrunde în trahee.
Traheotomia, pe de altă parte, este diferită: ea constă exclusiv în crearea unei deschideri nepermanente în trahee pentru a facilita respirația în anumite momente critice, dar fără a exclude laringele și fără a modifica fonația.
Cu toate acestea, conservarea organului nu este recomandabilă în cazurile în care boala pătrunde în cartilaj, speranța de viață este redusă din cauza altor boli, stare generală proastă, vârstă înaintată, antecedente de pneumonii frecvente în ultimul an.
În formele avansate ale bolii, obiectivul este de a croniciza boala prin chimioterapie, eventual în combinație cu terapia biologică și, în al doilea rând, pentru pacienții cu o stare generală bună, imunoterapia, așa cum a fost aprobată recent, sau chimioterapia suplimentară.
Aceste tratamente pot fi combinate cu radioterapia pentru zonele simptomatice sau cu risc de sângerare/fracturare, precum și cu tratamentul chirurgical al metastazelor individuale.