Tumora glandei salivare

Principala examinare chiar și astăzi este ecografia, o examinare simplă și ieftină care permite, de asemenea, diagnosticarea prin aspirație cu acul, adică prin puncția tumorii pentru a colecta celule și a formula un diagnostic prezumtiv.

Din păcate, însă, succesul examinării depinde de experiența examinatorului, așa că nu este întotdeauna adecvată și, în orice caz, nu permite să se vadă interiorul glandelor.

IRM (imagistica prin rezonanță magnetică), mult mai mult decât CT-ul (tomografia axială computerizată), oferă informații importante despre dimensiunea tumorii, implicarea structurilor din apropiere, cum ar fi oasele, vasele de sânge sau nervii, precum și posibila prezență a ganglionilor limfatici afectați. În plus, progresele tehnologice recente în domeniul imagisticii prin rezonanță magnetică permit, de asemenea, formularea unui diagnostic prezumtiv, care, totuși, nu poate înlocui în prezent diagnosticul obținut prin puncție aspirativă

Biopsia tumorilor glandelor salivare este aproape întotdeauna contraindicată din cauza riscului de răspândire a bolii în țesuturile înconjurătoare, care este caracteristic acestui tip de tumori.

Diagnosticul tumorii trebuie confirmat prin aspirație cu ac de la locul de origine sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin aspirație cu ac de la un ganglion limfatic.

Metastazele sunt inițial rare, apărând de obicei după ani de zile în 2-30% din cazuri, în funcție de stadiul inițial și de histopatologie, în timp ce în stadiile local avansate sunt foarte frecvente. Cel mai afectat organ este plămânul.

Fiind o boală rară, există puține cercetări pentru a determina cea mai bună abordare terapeutică, dar chirurgia, atunci când este posibil, este cea mai bună strategie terapeutică pentru tratarea tumorilor glandelor salivare. Evident, intervenția chirurgicală depinde de glanda implicată în proces și constă în îndepărtarea întregii glande (pentru tumorile sotomandibulare și submandibulare) sau chiar doar a unei părți din ea (pentru tumorile glandei parotide). În 20% din cazuri, poate fi necesară și îndepărtarea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului, în funcție de mărimea bolii, de locul de localizare și de gradul histologic.

În plus față de abordarea chirurgicală, poate fi necesară radioterapia.

Principalele indicații pentru radioterapie postoperatorie sunt următoarele:

• tumori ale părții profunde a glandei parotide;
• leziuni mari (T3-T4);
• reziduuri microscopice (R1) sau macroscopice (R2) după operație;
• grad histologic ridicat (G3-G4);
• afectare nervoasă (invazie perineurală);
• afectare a ganglionilor limfatici;
• ruperea capsulei (extracapsularitate);
• recidivă după o intervenție chirurgicală anterioară.

În stadiile local avansate, recuperarea este încă posibilă, dar poate fi necesară o combinație de chimioterapie cu chirurgie și radioterapie, în funcție de caracteristicile bolii, de riscul de recidivă tumorală, de vârsta pacientului și de alte condiții.

Însă, în cazul inoperabilității, tratamentul se face doar cu radioterapie.

În cazul implicării altor organe (boală metastatică), obiectivul nu mai poate fi vindecarea, ci cronicizarea bolii prin: chimioterapie (terapie CAP pe bază de cisplatin și adriamicină (cisplatin, adriamicină, ciclofosfamidă) sau taxol (neeficientă pentru carcinomul adenoid chistic), sau radioterapie pentru zonele simptomatice/riscul de sângerare/fracturi este cel mai frecvent utilizată.

Alternativ, în cazul adenocarcinoamelor metastatice care exprimă receptori hormonali, terapia hormonală va fi o opțiune suplimentară de tratament până la obținerea răspunsului maxim sau în funcție de tolerabilitate.

Tratamentele de mai sus pot fi combinate cu radioterapia pentru zonele simptomatice sau cu risc de sângerare/fracturare și cu tratamentul chirurgical al metastazelor individuale, în special dacă sunt mai puțin de 6, fără afectare pleurală și la 3 ani de la tratamentul anterior.