Vertijul poziţional paroxistic begnin (BPPV)
Ce este?
Vertijul pozițional paroxistic benign paroxistic (VPPB) este cea mai frecventă cauză de vertij periferic, a cărui incidență crește odată cu vârsta, atingând cea mai mare prevalență la persoanele de peste 70 de ani. Vertijul este legat de desprinderea unor concrețiuni de săruri de calciu numite otocone prezente într-o parte a urechii interne și de trecerea lor într-unul dintre canalele semicirculare. Principala cauză a desprinderii otoconiilor este încă idiopatică, alte posibile etiologii sunt dismetabolice (niveluri reduse de calciu și vitamina D), și posttraumatice (traumatisme craniene). Este ușor de suspectat din anamneza clinică de vertij violent, dar de scurtă durată, declanșat de culcarea pe o parte în pat.
Care sunt simptomele?
Principalul simptom este vertijul rotativ care durează câteva minute, exacerbat de mișcările capului și/sau declanșat de dobândirea unei anumite poziții asociate cu greață și/sau vărsături.
- Vertijul rotativ
- Greață și/sau vărsături
- Instabilitate
Cum se diagnostichează?
Până în prezent, această patologie poate fi diagnosticată prin culegerea anamnestică corectă a istoricului clinic și a simptomatologiei pacientului, pe lângă executarea anumitor manevre de poziționare diagnostică (manevra Dix-Hallpike, manevra Pagnini-McClure).
Cum se tratează?
Tratamentul vertijului paroxistic pozițional benign presupune executarea unor manevre eliberatoare specifice (de exemplu, manevra Semont, manevra Epley etc.) efectuate pe baza implicării unui anumit canal semicircular. De asemenea, pot fi utilizate tratamente medicale farmacologice pentru a reduce senzația de instabilitate reziduală care poate persista zile întregi după efectuarea manevrelor.