Ligatura varicelor esofagiene (LVE)
Ce este?
Varicele esofagiene reprezintă dilatații ale venelor de la nivelul esofagului, observate în general la pacienții cu ciroză hepatică. De fapt, un ficat afectat cronic provoacă presiune ridicată la nivelul venei ce transportă sânge de la intestin la ficat (vena portă), ceea ce are drept urmare dezvoltarea noilor vene, numite vene colaterale, ce ocolesc ficatul. Aceste vene se dezvoltă în diferite puncte, în principal la nivelul esofagului distal unde, după ce se inflamează și devin proeminente, sunt expuse rupturii, consecința fiind hemoragia, sângele putând ieși din gură (hematemeză) sau fi eliminat prin intestin, prin fecale de culoare neagră (melenă).
Diagnosticul se obține prin efectuarea unui examen endoscopic (gastroscopie), ce permite și tratamente, precum ligatura varicelor esofagiene.
Când este indicată această examinare?
Acest tratament endoscopic este recomandat tuturor pacienților ce suferă de hemoragie gastrointestinală superioară ale cărei origine sunt varicele esofagiene. De asemenea, reprezintă tratamentul de primă elecție în hemoragia acută.
Ligatura varicelor poate fi utilă și în profilaxia primară, adică în prevenirea primei hemoragii a varicelor esofagiene medii sau mari și în cazul pacienților cu contraindicație sau intoleranță la tratamentul medicamentos betablocant.
Cum se execută?
În timpul gastroscopiei, hemoragia poate fi oprită prin aplicarea unui inel elastic mic la baza varicelui, ce provoacă o tromboză a varicelui și ocluzia și dispariția ulterioară a acestuia. Pentru a obține o dispariție completă a tuturor varicelor, sunt necesare câteva examene endoscopice (de obicei între 3 și 5), efectuate săptămânal sau la interval de 2 săptămâni. Este importantă îndepărtarea completă a tuturor varicelor pentru a împiedica hemoragia ulterioară.
Contraindicații
După ligatura varicelor esofagiene pot apărea: febră, dificultate la deglutiție, durere în piept și/sau durere la nivelul abdomenului superior, ce dispar spontan și ar trebui să trezească îngrijorare doar în cazul în care continuă.
Pot surveni și ulcere ale membranei mucoase a esofagului. După câteva zile, căderea micilor cruste care le acoperă (escare) poate fi cauza noii sângerări ce încetează în general spontan.
Dificultatea la deglutiție tinde să dispară după câteva zile și doar persistența acesteia pe o durată lungă de timp poate indica prezența unei îngustări a esofagului în urma tratamentului. Această complicație poate fi remediată cu ușurință pe cale endoscopică.
Complicațiile mai grave, precum perforația, sunt mult mai rare.