Calculul tractului biliar
Ce este?
Calculul biliar este o boală caracterizată prin prezența calculilor în calea biliară principală, conducta care permite fluxul de bilă dinspre ficat spre duoden (calea biliară extrahepatică) și/sau în căile biliare din interiorul ficatului (calea biliară intrahepatică). La populația caucaziană, în peste 85% din cazuri, calculii sunt localizați în calea biliară principală și provin, prin migrare, din vezica biliară (calculi secundari). În vezica biliară, calculii se pot forma prin precipitarea colesterolului, de obicei din cauza producerii excesive a acestuia de către ficat. Mai rară este, în schimb, formarea de calculi direct în aceleași căi biliare (calculi primari) și care nu pornesc din vezica biliară; în acest caz, calculii sunt constituiți, în mod normal, din cristale de bilirubină de calciu. Calculele pot atât să provoace îngustarea canalelor biliare, cât și să fie o consecință a acesteia.
Care sunt simptomele?
- Durere (colică biliară); deși calculii biliari pot migra în duoden fără a da simptome, în marea majoritate a cazurilor, aceștia provoacă o durere bruscă în partea superioară și dreaptă a abdomenului, care poate dura apoi de la câteva minute până la câteva ore, poate fi intermitentă și poate iradia în partea dreaptă, precum și se poate asocia cu alte simptome;
- Greață;
- Vărsături;
- Febră; în special, febra cu frisoane se observă în cazul unei infecții bacteriene a bilei care stagnează atunci când calculii obstrucționează, chiar și temporar, căile biliare (colangită acută);
- Icter; este expresia obstrucției complete a căilor biliare principale de către calculi.
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul se face cu ajutorul unui test de sânge care permite dozarea enzimelor hepatice și identificarea pietrelor prin ecografie abdominală. În timp ce aceasta din urmă vă poate permite cu ușurință să identificați calculii atunci când aceștia sunt prezenți în vezica biliară, nu este așa atunci când sunt localizați în tractul biliar, mai ales dacă sunt de dimensiuni mici.
În cazurile îndoielnice (suspiciune de calculi biliari), adică atunci când, pe lângă simptome, există o dilatare a căilor biliare la ecografie și/sau o creștere persistentă a enzimelor hepatice în sânge, este indicată o colangio-rezonanță magnetică (colangio-RM) sau o ecoendoscopie, aceasta din urmă și atunci când colangio-RM nu permite stabilirea diagnosticului.
Cum se tratează?
Îndepărtarea calculilor din vezica biliară se realizează prin colecistectomie, de obicei efectuată laparoscopic (VLC). În schimb, îndepărtarea calculilor din tractul biliar se realizează de obicei printr-o procedură endoscopică numită colangio-pancreatografie retrogradă endoscopică (ERCP). Prin această procedură, pietrele sunt extrase din tractul biliar prin efectuarea a ceea ce este cunoscut sub numele de sfincterotomie biliară, o mică tăietură în sfincterul lui Oddi, o structură musculară situată în locul în care calea biliară principală intră în duoden. Atunci când calculii sunt mari și nu pot fi extrași cu metodele standard (coș sau balon), aceștia pot fi fragmentați cu ajutorul unui laser sau al unor sonde electrohidraulice sub vizibilitate endoscopică directă a calculilor (colangiografie cu litotripsie). În prezența calculilor la nivelul tractului biliar complicați de colangită, pe lângă terapia medicală de susținere, inclusiv terapia cu antibiotice, scopul ERCP este de a îndepărta calculii cât mai repede posibil. Când calculii la nivelul căilor biliare sunt asociați cu prezența calculilor în vezica biliară (colelitiază), ERCP se efectuează de obicei înainte de colecistectomie. Calculii localizați în tractul biliar intrahepatic sunt mai dificil de îndepărtat prin ERCP decât calculii din tractul biliar extrahepatic. Dacă nu se reușește, se poate recurge la îndepărtarea calculilor intrahepatici prin mijloace radiologice, folosind colangiografia transhepatică percutanată (PTC). Intervenția chirurgicală este limitată la cazurile care nu pot fi rezolvate cu ERCP și PTC.