Incontinenţă urinară
Ce este?
Incontinența urinară constă în pierderea involuntară de urină, sesizabilă obiectiv și care constituie o problemă igienică și socială. Factorii potențiali de risc sunt următorii: vârsta, sarcina, nașterea pe cale vaginală, menopauza, histerectomia, obezitatea.
Se clasifică în 3 tipuri diferite:
Incontinența de efort: pierderea de urină în condiții de stres (tuse, râs, mers). Reprezintă 50% din incontinența feminină, procent care scade odată cu înaintarea în vârstă. Se datorează unui defect anatomic al planșeului pelvian care duce la un sprijin redus și la o funcționare deficitară a structurilor de continență.
Incontinența de urgență: pierdere de urină asociată cu o nevoie puternică de a urina care nu poate fi controlată. Apărută predominant la vârste înaintate, este cauzată de hiperactivitatea vezicii urinare sau de contracția dezorganizată a mușchiului vezical.
Incontinența mixtă: combinație de incontinență de efort și incontinență de urgență. Se datorează concomitenței dintre defectul anatomic, hipersensibilitatea și hiperactivitatea peretelui muscular al vezicii urinare.
Care sunt simptomele?
Simptomul incontinenței este semnul unei insuficiențe a planșeului pelvian care nu își limitează efectul la vezica urinară și uretră, ci afectează întregul perineu și suportul acestuia, creând tulburări legate de coborârea rectului și, la femei, a uterului. Așa cum am menționat mai sus, principalul simptom al incontinenței urinare este pierderea involuntară de urină cu repercusiuni asupra calității vieții pacientului. În funcție de gravitatea afecțiunii, aceasta poate fi însoțită de apariția unor infecții sau iritații ale tractului genital și urinar.
Cum se diagnostichează?
Adunarea informaţiilor despre istoricul medical al pacientului este importantă pentru a diferenția tipul de incontinență și gravitatea acesteia. Severitatea acestei afecțiuni poate fi măsurată prin întocmirea unui jurnal urinar în care pacientul notează zilnic episoadele de incontinență și senzațiile asociate acestora. În acest scop, este utilă și efectuarea testului scutecului care permite evaluarea cantității de urină pierdută într-o perioadă de timp. Examinarea obiectivă însoțită de testul de efort permite medicului să obiectiveze pierderile de urină în timpul tusei sau al unui efort și este, de asemenea, utilă pentru a evalua gravitatea acestora. În timpul examinării este posibil, de asemenea, să se evalueze, prin introducerea unui tampon în uretră, hipermobilitatea acesteia din urmă, care este adesea una dintre cauzele incontinenței de efort. Există, de asemenea, teste instrumentale care pot fi efectuate pentru a studia și caracteriza tipul de incontinență, cum ar fi examenul neuro-urologic și examenul urodinamic. Examenul urodinamic este un examen în trei etape care permite studierea activității mușchilor vezicii urinare în timpul umplerii și golirii acesteia și caracterizarea tipului și gravității incontinenței pentru a o trata în modul cel mai adecvat.
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Tratamentul conservator: se aplică la ambele sexe. Constă în reabilitarea planșeului pelvian care include ședințe de electrostimulare și gimnastică. Cu ajutorul terapeutului, se învață exerciții care pot fi repetate acasă. Procentul de beneficiu variază între 30 și 70%. Dacă după 3-6 luni de terapie nu există nicio îmbunătățire, este necesar să se urmeze alte metode.
Terapia farmacologică: este utilizată în principal pentru tratamentul urgenței urinare și al incontinenței asociate acesteia. Medicamentul de elecție este cel anticolinergic, disponibil în prezent sub formă de absorbție lentă, care este mai ușor de tolerat prin numărul mai mic de efecte secundare (uscăciunea gurii), prezent la 25% dintre pacienții care urmează tratamentul față de 46% dintre cei care utilizează anticolinergic de absorbție rapidă. Rolul medicamentelor în incontinența de efort este secundar și la femei se limitează la utilizarea de estrogeni topici sau, mai rar, sistemici.
Tratamentul chirurgical: Acest tratament este utilizat în principal la incontinența urinară de efort și la deficiența sfincterului uretral. Tehnicile sunt numeroase și trebuie să fie adaptate la situația anatomică a pacientului.
Pe lângă intervențiile chirurgicale tradiționale, există următoarele tehnici:
- Metode laparoscopice minim invazive, cum ar fi plasarea de benderele prolene sub uretră sau banda vaginală fără tensiune (TVT);
- Injecții periuretrale de substanțe, cum ar fi colagenul și siliconul, atât în cazul deficitelor sfincteriene masculine, cât și feminine;
- Implant sfincterian artificial în cazurile severe;
- Neuromodularea: potrivită pentru tratamentul sindromului de urgență-frecvență și al incontinenței de urgență. După un test preliminar, presupune plasarea unui neurostimulator definitiv al nervului sacru care modulează activitatea detrusorului astfel încât să reducă contracțiile detrusorului și să reducă simptomatologia