Boala degenerativă a discului

Examenul neurologic servește la excluderea unei leziuni radiculare Examenele radiologice care trebuie solicitate pacientului pentru a pune diagnosticul sunt următoarele:

a. Radiografii standard (Rx coloană lombosacrată 2P în ortostatism, dacă este necesar Rx coloană lombosacrată în proiecții dinamice de flexie maximă și extensie maximă - întreaga coloană vertebrală în ortostatism, dacă este indicat)

IRM: grosimea discului rezidual, gradul de degenerare a discului (clasificarea Pfirrmann 1-5), edemul inflamator al vertebrelor limitatoare (clasificarea Modic), excluderea infecției (spondilodiscite), compresie/conflict radicular). Pentru planificarea preoperatorie este necesară IRM pentru a studia plexul lombar în contextul m psoasului și al vaselor abdominale. Tomografia computerizată: este necesară pentru a evalua diametrul canalului, morfologia și dimensiunea pediculului și a corpului vertebral, defectele istmului (spondiloliză sau alungire/fractura), degenerarea gazului discal, gradul de degenerare a articulațiilor facetale, osteofitele/calcificările endocanalice.

Calea de tratament nechirurgical

Constă în terapie medicamentoasă antiinflamatorie, terapie analgezică, terapie cu corticosteroizi, terapie prin infiltrații atunci când este indicat, fizioterapie atunci când este indicat și modificarea activității fizice care poate provoca eforturi asupra axei coloanei vertebrale atunci când este indicat.  

Pacienții cu DDD sunt indicați pentru tratament chirurgical dacă au simptome de durere invalidante care sunt rezistente la medicație și terapie fizică, sunt prezente de cel puțin 3 luni și, în special, dacă durerea iradiază la nivelul membrelor inferioare, cu sau fără prezența claudicației neurologice sau a deficitelor neurologice.

Scopul principal al intervenției chirurgicale este fuziunea intercorpilor din zona afectată a coloanei vertebrale, care are rolul de a preveni mișcarea patologică între cele două vertebre și de a reduce/relua sindromul dureros.