Intervenție chirurgicală pentru spondilolisteză
Ce este?
O evaluare atentă a simptomelor pacientului și tipul și gradul de spondilolisteză este foarte important pentru a determina tehnica și procedura care urmează să fie utilizate în fiecare caz în parte. Procedura sub anestezie generală presupune efectuarea unei artrodeze vertebrale, care este o fuziune a două segmente vertebrale. Tehnicile de fuziune intervertebrală (cu casetă) sunt asociate cu rate de fuziune mai mari decât utilizarea simplă a procedurii de fuziune postero-laterală (numai șuruburi și tije) la pacienții cu spondilolisteză degenerativă cu instabilitate preoperatorie.
Când este indicată această procedură?
Intervenția chirurgicală este recomandată în cazurile de durere cronică, rezistentă la tratamentul conservator care determină o deteriorare evidentă a calității vieții. Scopul intervenției va fi de a acționa asupra cauzei durerii, care este atât de origine mecanică, cât și indusă de comprimarea nervoasă. Obiectivele care trebuie atinse în acest tip de intervenție sunt:
- reducerea deplasării vertebrale (atunci când este indicată) și stabilizarea vertebrei deplasate (fuziunea osoasă);
- decompresia (directă sau indirectă) a elementelor nervoase.
Cum se execută?
Intervenția se efectuează sub anestezie generală. Abordarea standard posterioară presupune fixarea vertebrelor implicate cu ajutorul unor instrumente speciale formate din șuruburi pediculare, casetă intersomatică și tije cu aplicarea unei grefe osoase, pentru a permite o fuziune permanentă între vertebrele zonei selectate anterior.
Decompresia directă a rădăcinii nervoase trebuie să fie frecvent asociată cu aceasta.
Abordările retroperitoneale anterioare (ALIF) sau laterale (LLIF) în combinație cu artrodeza posterioară reprezintă tehnici alternative minim-invazive care permit corectarea optimă a listezei, pierderea mai mică de sânge și recuperarea funcțională timpurie.
Recuperare
Pentru o operație de artodeză pe unul sau două niveluri vertebrale, este de așteptat o spitalizare medie de patru zile, respectând în același timp starea generală a pacientului. La domiciliu, pacientul va trebui să poarte un corset semirigid (pânză și atele) atunci când solicită coloana vertebrală. Trebuie să evite flexia, extensia și rotirea părții superioare a corpului și nu trebuie să transporte greutăți sau să pună o presiune fizică asupra coloanei vertebrale. Tratarea plăgilor este, în general, simplă și poate fi efectuată și la domiciliul pacientului. Pacienților li se efectuează primul control în ambulatoriu la 10 zile după externare, în timpul căruia sunt îndepărtate suturile, se aplică pansamentul, se verifică tratamentul medicamentos și, dacă este necesar, se modifică și se oferă recomandări pentru continuarea parcursului postoperatoriu.
Al doilea control este în mod normal programat aproximativ o lună mai târziu, cu o radiografie de control.
În acest moment, dacă condițiile clinice și radiografice ale pacientului permit acest lucru, corsetul poate fi îndepărtat și poate începe programul de reabilitare.
Consultațiile clinice și radiografice ulterioare în ambulatoriu sunt programate la un an, doi ani, cinci ani și zece ani.
În caz de nevoi speciale, consultațiile în ambulatoriu sunt programate în funcție de nevoile respective.
Complicații pe termen scurt
Riscurile posibile și reacțiile adverse legate de intervenția chirurgicală în general sunt: hemoragii, reacții alergice, infecții, tromboză venoasă profundă (obstrucție venoasă), embolie și neregularități cutanate în zona intervenției chirurgicale.
Pacientul poate observa după tratamentul planificat unele sechele și, în special, persistența simptomelor algice, hiperpirexie.
Riscurile și complicațiile previzibile specifice intervenției chirurgicale propuse pe termen scurt și lung sunt: leziuni neurologice (ale rădăcinilor nervoase, dura mater), leziuni vasculare și pleurale, formarea de hematoame.
Complicații pe termen lung
Printre complicațiile pe termen mediu și lung se numără o posibilă lipsă de consolidare a grefei osoase și, deoarece se utilizează instrumente, poate apărea ruperea sau slăbirea implantului, ceea ce poate impune o intervenție suplimentară pentru îndepărtarea parțială sau totală a acesteia.
Factorii în acest caz care fac intervenția chirurgicală complexă și, prin urmare, cresc riscurile sunt: vârsta înaintată, gradul ridicat de deplasare, prezența anomaliilor anatomice, asocierea altor afecțiuni morbide dobândite sau congenitale, intervenția chirurgicală anterioară la nivelul afectat, prezența țesutului cicatricial, obezitatea, fumatul, administrarea terapiei antitrombocitare sau anticoagulante.