Neuropatii periferice
Ce este?
Neuropatiile periferice includ un grup eterogen de patologii caracterizate prin alterări ale nervului periferic legate de structura și/sau funcția acestuia. Cauzele unei neuropatii periferice sunt multiple, la fel ca și tablourile clinice evidențiate, astfel încât au fost propuse diverse clasificări în funcție de parametrii etiopatogenetici, histopatologici, anatomici și clinici. Din punct de vedere clinic, este important să se facă distincția între polineuropatii (alterări difuze și simetrice ale trunchiurilor nervoase) de cele mai multe ori de origine toxică, metabolică, carențială sau inflamatorie; mononeuropatii (alterări ale unui singur nerv) de cele mai multe ori de origine traumatică; multinauropatii (alterări ale mai multor nervi) de cele mai multe ori de origine vasculară. Dezvoltarea de noi tehnici de diagnostic și căutarea de noi abordări terapeutice au dus la numeroase progrese semnificative în cunoașterea neuropatiilor periferice. Cu toate acestea, în majoritatea neuropatiilor periferice, tratamentul este încă departe de a fi satisfăcător, iar măsurile preventive sunt încă dificil de implementat. Într-adevăr, există o mare nevoie de a dezvolta și avansa studiile neuroepidemiologice folosind definiții, clasificări și metode uniforme.
Care sunt simptomele?
Simptomele pot fi numeroase. În general, există o slăbiciune la nivelul musculaturii distale (mâini și/sau picioare) care se asociază cu atrofia musculară și, în cazul neuropatiilor senzitive, cu tulburări de sensibilitate care pot fi pozitive (furnicături, arsuri, dureri) sau negative (sensibilitate tactilă, termică, dureroasă redusă). Reducerea sensibilității profunde determină tulburări de echilibru. În unele cazuri, neuropatiile pot implica, de asemenea, sistemul autonom (sau vegetativ) și, prin urmare, pot cauza defecte în reglarea tensiunii arteriale sau a ritmului cardiac, a transpirației și a multor alte funcții ale organismului reglementate de acest sistem.
- slăbiciune musculară
- atrofie musculară
- deficite senzoriale
- simptome senzoriale pozitive
- durere
- deficit de echilibru
- tulburări vegetative
Cum se diagnostichează?
Pentru a pune diagnosticul de neuropatie periferică, este necesar să se definească criterii generale privind caracteristicile clinice ale bolii și datele de laborator: criterii generale minime și criterii specifice pentru diagnosticul de neuropatie. Căutarea criteriilor generale minime și prima formulare a suspiciunii de neuropatie pot privi medicul generalist, dar clasificarea și evaluarea neuropatiei sunt de competența neurologului. Pentru neurolog, este importantă intensificarea cercetărilor în domeniul patologiei, geneticii, neurofiziologiei, neurochimiei, neurofarmacologiei, atât în condiții clinice (trialuri), cât și în modele experimentale pe animale. În plus, este sarcina centrelor specializate să standardizeze metodologia de detectare și cuantificare a neuropatiei, facilitând cadrul diagnostic și interpretarea datelor epidemiologice și terapeutice.
Cum se tratează?
Tratamentul neuropatiei depinde de cauzele care stau la baza acesteia. În formele inflamatorii, sunt necesare medicamente antiinflamatorii (cortizon) și/sau medicamente imunomodulatoare și imunosupresoare (IGEV, plasmafereză, imunosupresoare) și medicamente biologice (anticorpi monoclonali). În formele toxice, este necesară înlăturarea cauzei care stă la baza bolii (de exemplu, medicamente chimioterapeutice). În formele carențiale și dismetabolice, trebuie restabilită homeostazia metabolică (de exemplu, restabilirea valorilor normale ale glicemiei în diabet, a funcției tiroidiene în distiroidism sau a valorilor normale ale vitaminei B în cazul hipovitaminozelor). În formele paraneoplazice, se impune îndepărtarea tumorii și, dacă este necesar, efectuarea de terapii imunomodulatoare. Pentru formele genetice, în momentul de față se pot trata doar formele de amiloidoză familială din mutația genei TTR. În prezent nu există nicio terapie pentru alte forme genetice.