Cefaleea și migrena: recunoaștere și tratament
Data publicării: 29-12-2021
Actualizare la: 01-03-2023
Subiect: Neurologie
Durată de citire estimată: 1 min.
Autor articol
Lara BenvenutiAutor articol
Elena BuonannoRedactor medical
Pietro BassiEditor și traducător
Viktoryia LuhakovaCefaleea și migrena tensională sunt cele mai frecvente tipuri de cefalee. Pentru tratament este important să ne bazăm pe centrele specializate, conform specialistului din cadrul Clinicii de Wellness Palazzo della Salute
Fiecare dintre noi ne-am confruntat cu cefaleea pe parcursul vieții. Simptomul este foarte uzual în special în rândul femeilor. Durerea afectează capul, total sau parțial, și poate cuprinde și gâtul. Episodică sau cronică, cefaleea în cele mai uzuale forme poate afecta major calitatea vieții celor care suferă de ea, până în punctul în care le afectează performanțele profesionale și cadrele sociale și personale ale vieții.
Abia recent cefaleea a fost recunoscută ca boală socială debilitantă. Există tratamente eficiente? Cum recunoaștem diferitele tipuri de cefalee? Am adresat această întrebare dlui Dr. Pietro Bassi, neurolog în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament al Cefaleelor și în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament al Vertijului din cadrul Palazzo della Salute.
Cefalee primare și secundare
Cefaleele sunt clasificate în două mari categorii:
- primare, sau forme fără o cauză organică, ce includ cefaleea tensională, migrena și o cefalee în ciorchine rară;
- secundare, includ toate tipurile de cefalee ce au cauze organice, precum masele tumorale, anevrismele, abcesele, meningita, encefalita, glaucomul, otita, sinuzita, traumatismele la nivelul capului sau gâtului.
Cefaleea tensională și migrena
Există diferite tipuri de cefalee cronică, dar cele mai cunoscute și des întâlnite sunt cefaleea tensională și migrena.
Cefaleea tensională
„În general, cefaleea tensională este caracterizată de o durere surdă și intensă ce poate ține câteva ore sau chiar zile. Durerea nu este clar localizată, dar de obicei afectează întregul cap și poate fi însoțită de greață.
Cefaleea tensională este, cu siguranță, cea mai frecventă și este provocată de tensiunea emoțională legată de stres. Cea din urmă provoacă o tensiune la nivelul mușchilor gâtului (în special mușchiul trapez) ce poate duce la durerea care, de la ceafă, poate ajunge la frunte, până la ochi.
Femeile suferă de aceasta mai mult decât bărbații, în raport de 3 la 1”, explică Dr. Bassi.
Migrena
Migrenele, pe de altă parte, afectează în principal jumătate din craniu și provoacă pulsații de intensitate variabilă, putând dura mai multe zile. În privința migrenelor, familiaritatea este foarte importantă: persoanele care suferă de migrene au frecvent rude, în principal femei, care sunt afectate de aceeași boală.
Migrena se poate manifesta inițial ca fiind însoțită de simptome neurologice ce preced cefaleea, inclusiv:
- simptom vizual cu pierderea parțială a văzului;
- apariția așa-numitelor scotoame scintilatoare, sau licăririlor ce țin câteva minute;
- mâncărimi rare sau pierderea forței într-una dintre părțile corpului.
Există și alte simptome conexe, precum fonofobia și fotofobia (disconfort provocat de sunet, respectiv lumină intensă), însoțite aproape întotdeauna de greață și mai rar de vomă. În acest caz, pacientul preferă să stea într-un mediu liniștit și întunecat.
Comparativ cu cefaleea tensională, cauza migrenei este bine-cunoscută: are loc o schimbare la nivelul unui neurotransmițător, pentru care criza este declanșată de cascada de serotonină, provocând o vasoconstricție cu simptome în special la nivel vizual (aura oftalmică) și apoi o vasodilatație la debutul cefaleei în sine.
Diagnostic
Simptomul cefaleei este foarte comun: diagnosticul poate fi efectuat pe cale clinică și este foarte importantă efectuarea unei anamneze foarte exacte, adică:
- întrebați pacientul despre tipul și frecvența cefaleei;
- orice alte afecțiuni de care suferă;
- obiceiurile legate de stilul de viață;
- ritmul circadian;
- nutriția, deoarece s-a demonstrat că anumite alimente (ciocolata, brânzeturile, fructele uscate, cârnații, vinul roșu) pot uneori declanșa cefalee la persoanele predispuse.
De îndată ce există un tablou clinic complet al pacientului, are loc un consult fizic neurologic. În orice caz, pentru a exclude patologii intracraniene majore, se recomandă utilizarea testelor de diagnostic mai precise, precum rezonanța magnetică.
Tratamentul cefaleei tensionale
Deseori, cefaleea tensională se cronicizează, adică persistă în timp și nu este episodică, și este necesar să se recurgă la un tratament compus din tranchilizante sau antidepresive în doze mici, ce îi permit persoanei să răspundă mai bine la stres. Este important ca tratamentul să fie urmat întocmai și pe durata indicată de specialist.
În cazul cefaleei tensionale episodice, terapia adoptată este simptomatică, utilizându-se medicamente (antiinflamatorii, analgezice) la apariția simptomelor.
Tratamentul migrenelor
În cazul migrenelor, atunci când crizele apar mai rar de 3-4 ori pe lună, se folosesc triptanii. În cazul în care crizele sunt mai frecvente de 4-5 episoade lunar, trecem de obicei la medicamente profilactice: acestea sunt de mai multe tipuri, dar cele mai utilizate sunt betablocantele.
Prevenție
Dr. Bassi conchide:
„Este dificil să discutăm despre o prevenție reală. De obicei invităm pacientul să țină un jurnal al cefaleelor unde să descrie:
- frecvența cefaleelor;
- durata;
- intensitatea;
- medicamentul luat pentru a depăși episodul.
Astfel, putem încadra mai bine pacientul pentru a învăța despre obiceiurile sale, pentru a evita, pe cât de mult posibil factorii ce ar putea favoriza debutul cefaleelor precum stresul, anumite medicamente și anumite alimente.”
Este important, mai ales la pacienții ce suferă de cefalee cronică, să se bazeze pe specialiști și centrele specializate, precum Centrul pentru Diagnosticul și Tratamentul Cefaleei din cadrul Clinicii de Wellness Palazzo della Salute, pentru diagnosticarea timpurie și tratamentele specifice și punctuale și să nu vă angajați la terapii de unul singur, deoarece acestea pot agrava situația în loc să o amelioreze.