Vertijul: recunoaștere și tratament

În 90% dintre cazuri, vertijul este provocat de schimbările la nivelul a două organe: urechea și creierul. Aceste tipuri diferite de vertij pot fi deosebite din punct de vedere clinic, adică în timpul programării la specialist, și necesită, în același timp, investigații instrumentale pentru un diagnostic mai adecvat.

Vertijul periferic

„Se numește periferic atunci când este provocat de o problemă vestibulară a urechii interne, dintre care cel mai frecvent este vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB). Acest tip de vertij, legat de mișcarea capului, face persoana să își piardă percepția propriului cap în spațiu. Această senzație se oprește la câteva secunde după oprirea mișcării capului.

Cauza VPPB este legată de o desprindere a particulelor mici de oxalat de calciu, numite otolite, din aparatul vestibular din interiorul urechii, ce ar provoca acest vertij ori de câte ori se efectuează o mișcare. Acest fenomen se numește cupololitiază.

Când aceste otolite, în urma traumei, accidentelor sportive, incidentelor frecvente sau altor cauze, se desprind de structura ce la ține împreună, provoacă anomali care, prin atingerea altor părți ale urechii interne, transmit un semnal diferit creierului de la o ureche la cealaltă. Dacă la creier ajung două semnale diferite apare vertijul, deoarece cele două semnale nu sunt sincronizate”, explică Dr. Bassi.

Pe lângă vertijul paroxistic benign există și o patologie a nervului care, cunoscută anterior ca labirintită, se numește acum neuronită vestibulară. Este o inflamație sau ischemie a nervului vestibular ce conectează labirintul (adică setul de canale ce alcătuiesc aparatul vestibular al urechii interne) la creier. Această conexiune, utilizată pentru reglarea echilibrului, dacă este deteriorată provoacă senzația de vertij. Mai frecvent, neuronita vestibulară este de origine inflamatorie virală.

Vertijul central

„Pe de altă parte, vertijul central derivă dintr-o problemă a creierului (mai frecvent din trunchiul cerebral sau cerebel) și uneori poate fi un simptom al bolilor și mai grave, precum:

• cele de natură inflamatorie, de exemplu scleroza multiplă;
• neoplazice, de exemplu tumoră cerebrală;
• patologii vasculare, de exemplu ischemie cerebrală, accident vascular cerebral”.

Pseudo-vertijul

„Pe lângă amețelile periferice și centrale, există și pseudo-amețeli, sau senzațiile de instabilitate ce au caracteristici diferite comparativ cu vertijul real (în special senzația de instabilitate la mers). Mai frecvent, această instabilitate are o origine microvasculară.”

Cei mai importanți factori de risc asociați debutului vertijului sunt:

• postura și obiceiurile incorecte;
• hipertensiunea;
• diabetul;
• nutriția deficitară;
• medicamente ototoxice (adică nocive pentru ureche).

Simptomele ce însoțesc senzația de vertij, pe lângă dezorientarea spațială, pot include și:

• greață;
• vomă;
• pierderea echilibrului;
• nistagmus, adică mișcări oscilante ale ochilor;
• tulburări de auz;
• cădere pe sol.

Durata amețelii variază și depinde de cauză. Poate apărea atât gradat cât și brusc și, dacă este frecventă, poate face ca persoana ce suferă de ea să contacteze un expert în cel mai scurt timp posibil.

„Specialiștii la care apelăm sunt otorinolaringologul și neurologul și nu este neobișnuit ca aceștia să lucreze sinergic. Primul pas este, cu certitudine o examinare obiectivă ce va îndruma specialistul pentru a prescrie cea mai adecvată cale diagnostică.

Este importantă evaluarea canalului auditiv extern și analiza nistagmusului pentru a testa mișcările involuntare ale globilor oculari.

Otorinolaringologul este esențial pentru a exclude patologii mai „banale” (de ex. dop de ceară, ruptura timpanului) și pentru a trimite pacientul la neurolog, ce va investiga patologia specială prin examene specializate.

Aproape întotdeauna emitem un diagnostic imagistic. RMN-ul pune la dispoziția specialistului imagini mai detaliate ale organelor și interne și țesuturilor corpului uman și, față de CT, ce era utilizat mai mult în trecut, este mai sigur deoarece nu utilizează radiații ionizante, mai nocive pentru sănătate” - explică Dr. Bassi.

Tratamentul vertijului variază, în funcție originea tulburării:

• vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB): terapia constă din manevre de eliberare, precum manevra Hallpike, cea mai frecventă, folosită pentru conducerea otolitelor într-un punct unde nu mai pot vătăma prin redarea echilibrului persoanei. Aceste manevre speciale trebuie efectuate doar de către specialiști cu experiență. Acestea sunt efectuate pe parcursul unui număr de ședințe ce poate varia, în funcție de numărul de otolite împrăștiate în urechea internă. Vindecarea poate avea loc foarte rapid sau în câteva săptămâni sau luni.
• neuronita vestibulară, adică inflamația nervului: terapia medicamentoasă este utilizată, adăugându-se medicamente specifice precum cortizon, antihistaminice sau neuroleptice.
• vertij central: este necesară investigarea mai temeinică a cauzelor bolii, prin tratamentul acestora cu ajutorul terapiilor specifice.

Pe lângă aceste indicații, se recomandă aplicarea câtorva comportamente utile din punct de vedere preventiv, precum:

• evitarea mișcărilor bruște ale capului;
• evitarea ridicării prea rapide din pat;
• evitarea răsucirii dintr-o singură mișcare a gâtului când, de exemplu, sunteți strigat;
• evitarea, pe cât posibil, a situațiilor stresante ce ar putea duce la apariția și agravarea simptomelor.