Care sunt simptomele gușa tiroidiană și ce trebuie să știu despre ea?

Gușa se referă la o creștere volumetrică difuză și semnificativă a glandei tiroide care nu poate fi atribuită unor procese flogistice sau neoplazice. De obicei, din cauza dimensiunii sale mari, determină dislocarea și/sau compresia asupra organelor învecinate (trahee, esofag).

„Distingem”, subliniază medicul, „ o gușă difuză, o glandă mărită în întregime, fără noduli, de o gușă multinodular, caracterizat prin noduli multipli, cel mai adesea bilaterali și confluenți. Termenul de gușă reflectă doar aspectul structural al tiroidei, în timp ce, din punct de vedere funcțional, gușa poate fi normo-, hipo- sau hiperfuncțională”.

Gușa este cea mai frecventă manifestare clinică a deficitului de iod, un microelement indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni.

Principala sursă de iod este reprezentată de alimente, iar necesarul zilnic este de 150-200 mcg (micrograme). Această cerință poate varia în funcție de vârstă, în timpul sarcinii și alăptării. Utilizarea sării cu adaos de iod (30 mg I/Kg) a depășit această problemă. În Italia, sarea iodată este comercializată din 2005, printr-o măsură legislativă.

”Aportul insuficient de iod din alimentație duce la tulburări de carență de iod care variază de la gușă endemică, hipotiroidism și cretinism (deficite neurologice și mentale de diferite grade care rezultă din deficiența de iod în timpul sarcinii și în primii ani de viață, cu afectarea dezvoltării sistemului nervos)”, precizează specialistul.

Alți factori de risc sunt familiaritatea și sexul feminin: gușa familială apare la mai mulți membri ai aceleiași familii și este corelată cu transmiterea ereditară a defectelor în sinteza hormonilor tiroidieni. Gușa este mai frecventă la sexul feminin, în timpul pubertății și al sarcinii.

În cele din urmă, gușa poate fi, de asemenea, legată de factori nutriționali, în special de consumul cronic și foarte mare de alimente care conțin tiocianați: broccoli, napi, varză.

În cele din urmă, există forme mai puțin frecvente de gușă cauzate de administrarea de medicamente antitiroidiene care conțin iod și ioduri.

Apariția unei umflături în regiunea anterioară a gâtului, la baza acestuia, constatată fie independent de către pacient, fie în timpul unui examen medical, face posibilă identificarea de gușă tiroidian.” Doar ocazional - precizează specialistul - creșterea brusca a glandei este însoțită de durere, fără semne de inflamație locala sau febra. În aceste cazuri este apariția unei leziuni chistice sau a sângerării în chisturi sau noduli deja prezenți în gușă.”

Aspectul estetic poate fi mai mult sau mai puțin de impact. Odată cu dezvoltarea terapiei de substituție tiroidiană (hormon tiroidian sintetic care înlocuiește secreția fiziologică tiroidiană) și îmbunătățirea tehnicilor chirurgicale din ce în ce mai puțin invazive, este dificil sau cel puțin foarte rar în zilele noastre să găsești gușile tiroidiene voluminoase din trecut.

Simptomele pot fi însă legate atât de aspectul structural (dimensiunea) gușii tiroidiene, cât și de aspectul funcțional al tiroidei.

Simptome în caz de gușă mare

 Simptomele legate de gușa mare se datorează:

• dislocarea și comprimarea traheei, cu dispnee (dificultăți de respirație), în special la anumite mișcări ale gâtului sau în poziție culcată pe spate, noaptea, cu necesitatea de a dormi cu mai multe perne;
• compresia exercitată de stuma (sau de gușă) asupra nervilor recurenți (nervi care flanchează traheea și deci în contact strâns cu o glanda tiroidă mărită, a căror funcție este de a ne permite să vorbim, asigurând motilitatea corzilor vocale, să tușim sau să înghițim), ceea ce duce la disfonie și la dificultăți de înghițire;
• comprimarea, mai puțin frecventă și în cazul gușilor foarte voluminoși, a esofagului cu disfagie ulterioară;
• afectarea mediastinală pentru gușa care se adâncește în torace, retrosternală, cu comprimarea ulterioară a vaselor și turgescența jugulară sau congestia feței;
• posibila transformare neoplazică a nodulilor de gușă.

„Tumorile tiroidiene, explică doctorul Savulescu, nu sunt, în general, foarte agresive și au un prognostic relativ favorabil. Ele reprezintă aproximativ 1,5% din totalul tumorilor maligne și rata anuală de mortalitate este de 0,3% din totalul deceselor cauzate de cancer, iar rata de supraviețuire la 20 de ani este de peste 80%; sunt mai frecvente la sexul feminin, mai ales la vârsta tânără”.

Simptomele legate de funcția tiroidiană

 Pe lângă simptomele datorate aspectului structural al gușei, dimensiunea acesteia, trebuie evaluat și aspectul funcțional al tiroidei.

De cele mai multe ori, gușa este însoțită de o funcție tiroidiană normală.  Pe măsură ce numărul de noduli și dimensiunea stumei cresc, poate apărea hiperfuncția tiroidiană - hipertiroidismul. „O astfel de afecțiune”, explică specialistul, „este mai frecventă la gușa vârstnică și mai bătrână decât la pacienții care se prezintă cu simptome nuanțate preponderent cardiologice, adesea diagnosticate cu ocazia unor afecțiuni cardiologice (fibrilație atrială).

Acestea pot fi găsite:

• forme cu hipertiroidism declarat, în caz de gușă multinodulară toxică (producție excesivă de hormoni tiroidieni cu TSH suprimată);
• forme mai blânde, cu hipertiroidism subclinic (TSH suprimată, dar hormoni tiroidieni încă în limite normale) în cazul gușei multinodulare în faza pretoxică.

„Aspectul funcțional joacă, de asemenea, un rol important la vârsta neonatală și juvenilă și este legat de severitatea, durata și perioada de expunere la deficiența de iod. Acest lucru poate duce la: avort spontan/naștere de copii morți, mortalitate perinatală crescută, cretinism (dezvoltare psihomotorie și mentală întârziată); sau, la vârsta școlară/adolescentă, gușă, hipotiroidism, întârziere mintală variabilă (IQ scăzut, atenție, timp de învățare și reacție defectuoase), întârziere în creștere", conchide dr Savulescu.

În comparație cu alte boli, gușa tiroidiană este ușor de detectat și, adesea, bolnavul este cel care o observă pur și simplu uitându-se în oglindă sau atingându-și gâtul.

Deși gușa este adesea diagnosticată prin autodiagnosticul palpativ al pacientului sau prin constatări ocazionale în timpul unui examen medical sau în timpul diferitelor investigații (patologie cardiologică sau eco-Doppler TSA), gușa trebuie întotdeauna evaluată și confirmată prin ecografie a gâtului.

Examenul de diagnosticare este ușor de efectuat, rapid, ieftin și permite evaluarea:

• mărimea stumei (gușa);
• prezența nodulilor și caracteristicile acestora (dimensiune, ecogenitate/structură, margini, vascularizație, prezența sau absența unor elemente suspecte/calcificări)
• relația dintre glanda tiroidă și structurile înconjurătoare (dislocarea traheei, implicarea mediastinală, prezența modificărilor glandei paratiroide sau a limfadenopatiei).

Pentru a formula un diagnostic corect și precis, este important să se evalueze datele clinice (obiectivitatea tiroidei cu dimensiunea/consistența/nodularitatea și mobilitatea glandei, prezența ganglionilor limfatici laterocervicali sau supraclaviculari), datele anamnestice (antecedente familiale, vârstă, origine) și datele hemochimice (testele funcției tiroidiene: TSH, FT4 și FT3; dacă sunt prezenți noduli, trebuie efectuată și calcitonina; pentru a completa investigațiile, este recomandabil să se efectueze anti-TPO Ab sau antireceptor TSH dacă este vorba de hipertiroidism).

Dozarea ioduriei, pentru evaluarea deficitului de iod, trebuie rezervată pentru situații speciale, cum ar fi sarcina și alăptarea.

Diagnosticul de noduli tiroidieni

 „Depistarea nodulilor tiroidieni”, precizează doctorul Savulescu, „poate necesita o investigație citologică prin intermediul aspirației tiroidiene ghidate ecografic cu acul tiroidian. O stumă voluminoasă, mai ales dacă este asimetrică, unilaterală, necesită, de asemenea, o radiografie a gâtului pentru a evalua traseul și calibrul benzii traheale.

În prezent, scintigrafia tiroidiană ar trebui să fie rezervată pentru diagnosticul diferențial al hipertiroidismului sau în urmărirea cancerului tiroidian. La fel cum investigațiile precum CT sau RMN nu sunt indicate în evaluarea de rutină a tiroidei. Acestea pot fi necesare doar preoperator pentru gușa endotoracică.

Examenul principal al tiroidei rămâne ecografia: aceasta poate evalua, de asemenea, duritatea nodulilor prin elastosonografie și vascularizația lor prin eco-Doppler, date indispensabile pentru a defini natura benignă sau malignă a nodulilor tiroidieni”.

Prevenția, și nu tratamentul, este cea mai bună măsură pentru a eradica gușa endemică (legată de deficitul de iod).

Specialistul explică că „o gușă de mărime medie, relativ stabilă în timp, la vârsta adultă tânără a pacientului poate continua cu ecografie anuală și urmărire TSH.

Terapia medicală (administrarea de levotiroxină, un hormon tiroidian sintetic) este indicată în cazul nodulilor mici, al pacienților tineri și al valorilor TSH care indică un hipotiroidism subclinic (TSH crescut/la limită cu fracții libere normale de hormoni tiroidieni)”.

Există cazuri în care monitorizarea patologiei în timp nu este suficientă.

„O gușă simptomatică mare sau o creștere treptată a volumului necesită o intervenție chirurgicală de tiroidectomie – continuă dr. Săvulescu -. La fel și în cazul constatării citologiei nodulare suspecte de carcinom.

La pacienții vârstnici, cu contraindicație la intervenție chirurgicală, în prezența nodulilor benign, se pot folosi tehnici minim invazive precum termoablația pentru reducerea volumetrică a nodulilor cu ajutorul radiofrecvenței (RFA). Această tehnică presupune utilizarea căldurii livrate în interiorul nodulului și determină necroza coagulativă a țesutului tiroidian care va fi înlocuit cu țesut cicatricial fibros”.

Este important să se condimenteze cu puțină sare, dar cu sare iodată. Același lucru trebuie făcut și în cazul alimentelor preparate industrial/ ultraprocesate: acestea trebuie să conțină acest tip de sare. În plus, deficitul de iod trebuie evaluat în timpul sarcinii, precum și la copiii în curs de dezvoltare din zonele endemice. În plus, trebuie moderat consumul de:

• legumele crucifere (varză, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles) trebuie consumate în mod limitat și nu crude, deoarece conțin substanțe goitrogene care pot inhiba absorbția iodului de către glanda tiroidă;
• cafea și soia pentru pacienții care urmează un tratament cu levotiroxină, deoarece acestea limitează absorbția tratamentului;
• alge care, prin conținutul lor de iod, pot interfera atât pozitiv, cât și negativ cu biosinteza hormonilor tiroidieni.

Atentie la formele autoimune de distiroidism (tiroidita Hashimoto) care pot fi asociate cu alte boli autoimune (boala celiaca - solicitarea unei diete fara gluten) sau intolerante (intoleranta la lactoza). În plus, consumați de preferință:

• pește (în special sardine, păstrăv, ton și somon) pentru conținutul de omega 3 și seleniu;
• cartofi, fasole si fructe uscate (nuci si alune), din nou pentru aportul lor de seleniu;
• substante care contin calciu si vitamina D (lapte si/sau derivati