Disfuncţie erectilă
Ce este?
Termenul „disfuncție erectilă” (DE) sau „impotență” se referă la o incapacitate persistentă sau recurentă de a obține și/sau de a menține o erecție peniană adecvată pentru finalizarea cronologică și satisfăcătoare a activității sexuale. Deși DE este o afecțiune benignă, aceasta afectează starea de sănătate fizică și psihosocială și are un impact semnificativ asupra calității vieții atât a individului care suferă de ea, cât și a partenerului său. Disfuncţia erectilă este o boală larg răspândită în întreaga lume, incidența variind de la aproximativ 20% până la vârfuri de 50% și mai mult, în funcție de țările luate în considerare. Factorii de risc ai DE sunt în parte comuni cu bolile cardiovasculare (sedentarism, obezitate, fumat, hipercolesterolemie, diabet, sindrom metabolic, hipertensiune arterială, abuz de alcool, vârstă). De aceea, DE poate fi de natură psihogenă (de exemplu, anxietate, stres, depresie, frecvente mai ales la pacienții tineri), organică (modificări hormonale, modificări ale sistemului nervos central/periferic, ale arterelor și/sau venelor penisului, cauze iatrogene, adică cauze medicale, cum ar fi anumite medicamente, cum ar fi antidepresivele SSRI, sau anumite intervenții chirurgicale, cum ar fi operațiile pelviene) sau mixte. DE este considerată în prezent un semnal de alarmă în domeniul cardiovascular, deoarece s-a demonstrat în literatura de specialitate că poate anticipa chiar și cu mulți ani un eveniment vascular major ulterior, cum ar fi infarctul miocardic.
Cauze și factori de risc
Disfuncţie erectilă
Care sunt simptomele?
În ceea ce privește diagnosticul de DE, primul pas este reprezentat de examenul urologic, în timpul căruia specialistul culege informații detaliate despre istoricul medical, psihologic și sexual al pacientului. În acest context, completarea de către pacient a unor chestionare furnizate de specialist și validate în literatura științifică (de exemplu, chestionarul International Index of Erectile Dysfunction (indicele internațional al disfuncției erectile) - IIEF) reprezintă o modalitate simplă și rapidă de a obține o idee obiectivă despre severitatea disfuncției erectile, dacă este prezentă (4). În timpul examinării, examenul urologic poate evidenția, de asemenea, orice modificări la nivelul organelor genitale externe și al prostatei. Un alt aspect important al diagnosticului este reprezentat de testele de laborator, care este decis de la caz la caz de către specialist și include în principiu evaluarea valorilor glicemice, a profilului lipidic și a tabloului hormonal (de exemplu, testosteronul). Pentru unii pacienți, pot fi necesare investigații diagnostice suplimentare, cum ar fi evaluarea tumescenței și rigidității nocturne a penisului cu rigidometrie (pentru a verifica prezența erecțiilor nocturne spontane care ar exclude astfel o origine organică a DE în cazurile de suspiciune de DE psihogenică), ecocolordopplerul penian (efectuat după obținerea unei erecții prin injectare intracavernoasă de prostaglandină E1, cu intenția de a evalua fluxul arterial și venos penian și valorile consecvente ale turgescenței și rigidității obținute și anatomia peniană) și orice consiliere psihosexuală.
Cum se diagnostichează?
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Prima linie de tratament pentru DE este eliminarea cauzei, atunci când este posibil, și a oricăror factori de risc modificabili (de exemplu, fumatul, scăderea în greutate, diabetul, displipidemia) (1). Cu excepția cazurilor care pot fi vindecate eficient cu un tratament specific, DE nu se vindecă, ci se tratează. Tratamentele care nu sunt specifice unei cauze sunt de trei niveluri:
- primul nivel: medicamente de uz oral din familia inhibitorilor de fosfodiesterază de tip 5, cum ar fi Sildenafil, Tadalafil, Avanafil și Vardenafil, care pot fi utilizate în doze și modalități diferite în funcție de caracteristicile și nevoile pacientului.
- al doilea nivel: injecții locale intracavernoase de medicamente concepute pentru a crește fluxul sanguin în penis și obținerea în consecință a rigidității, cum ar fi Alprostadilul
- al treilea nivel: implantarea chirurgicală de proteze peniene, rigide sau semi-rigide.
În general, se propune începerea terapiei de la primul nivel, mai puțin invaziv (de exemplu, medicamente orale), trecând apoi la niveluri superioare atunci când cele anterioare nu sunt eficiente în rezolvarea problemei.