Fibrilație atrială
Ce este?
Fibrilația atrială (FA) este o aritmie foarte frecventă, deoarece afectează 1-2% din populație, iar șansele de a dezvolta această afecțiune cresc odată cu înaintarea în vârstă. În condiții normale, inima se contractă datorită unor structuri celulare specializate care generează impulsuri electrice și reglează distribuția acestora în inima însăși. Impulsul electric își are originea în nodul sinusal atrial, situat în atriul drept, se propagă în atrii și ajunge la nodul atrio-ventricular, care este singura cale de comunicare electrică între atrii și ventricule; de aici, impulsul trece la fasciculul His și la sistemul de conducere intraventriculară. Se vorbește de fibrilație atrială atunci când activarea electrică a atriilor derivă din circulația continuă și haotică a impulsului de-a lungul pereților atriali: atriile nu se mai contractă în mod coordonat, ci au o activitate haotică, numită „fibrilație”.
Care sunt simptomele?
Simptomele fibrilației atriale sunt extrem de variabile de la un pacient la altul, putând fi de la foarte accentuate la aproape absente. Cele mai frecvente simptome, în ordine descrescătoare, conform studiului ALFA, sunt palpitațiile (54,1%), dispneea (44,4%), oboseala (14,3%), sincopa (10,4%) și durerea toracică (10,1%). Palpitațiile predomină în forma paroxistică (79%), în timp ce dispneea în cea cronică și cu debut recent (46,8% și, respectiv, 58%). Pe lângă cea simptomatică, fibrilația atrială poate fi și asimptomatică sau silențioasă, reprezentând o constatare ocazională pe ECG standard sau pe Holter ECG dinamic în aproximativ 20% din cazuri.
- palpitaţii
- dispnee
- obosealăe
- sincopă
- dureri în piept
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul fibrilației atriale în sine este foarte simplu, deoarece este suficient un traseu electrocardiografic, în special traseul ECG cu 12 derivații. Problema este dificultatea de a surprinde aritmia atunci când aceasta este prezentă (pentru durata scurtă sau pentru lipsa totală a simptomelor de referință). Chiar și în cadrul urmăririi, principalul obstacol este dificultatea de a detecta cu certitudine episoadele de fibrilație atrială.
În acest scop se utilizează sisteme de înregistrare electrocardiografică prelungită numite Holter ECG dinamic (care pot dura de la 24 de ore la câteva zile, în general până la maximum 30 de zile). Apoi există sisteme mici de înregistrare de lungă durată care se introduc subcutanat printr-o mică incizie, numite „înregistrator în buclă implantabilă” (sau ILR). Aceste sisteme pot dura până la trei ani și pot fi interogate și prin monitorizare la distanță, adică direct de la domiciliul pacientului, fără a fi nevoie de accesul pacientului la spital. Recent, sunt disponibile și sisteme de înregistrare a unor trasee ECG scurte (în general, aproximativ 30 de secunde, pe un singur canal) bazate pe tehnologia smartphone, de asemenea prin sistemul iWatch, care permit pacientului să înregistreze în mod independent un traseu ECG scurt, pe baza căruia sistemul efectuează o primă analiză și propune un prim diagnostic al ritmului. Urma poate fi apoi trimisă prin e-mail pentru a fi verificată de către Centrul de Analiză: acest serviciu se numește Cardiotelefon.
În plus față de identificarea fibrilației atriale cu ajutorul electrocardiogramei, este necesar un cadru de diagnostic complet pentru a demonstra sau exclude patologiile cardiace sau endocrine care provoacă sau facilitează fibrilația atrială și care necesită tratament.
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Tratamentul unui pacient cu fibrilație atrială necesită cunoașterea aspectelor de prezentare a aritmiei (paroxistică, persistentă, cronică), primul eveniment sau recurența, simptomatic sau asimptomatic, precum și situația clinică de bază. Abia mai târziu se pot lua decizii cu privire la necesitatea sau nu de a se încerca restabilirea ritmului sinusal, la modul de restabilire a ritmului sinusal și la menținerea ulterioară a acestuia.
Terapia fibrilației atriale se bazează în esență pe aceste patru aspecte:
Verificarea condițiilor predispozante (de exemplu, hipertensiune arterială, tulburări tiroidiene, tulburări gastrice, etc)
Prevenirea tromboembolismului arterial, prin medicamente anticoagulante
Controlul ritmului cardiac, adică încercarea de a restabili ritmul sinusal și de a preveni recurența FA, în special în cazul FA paroxistice și persistente, în mod esențial prin medicamente antiaritmice și ablație transcateterică
Verificarea ritmului cardiac („control al rtimului”), adică controlul răspunsului de frecvență, în special în cazul fibrilației atriale permanente, în esență prin medicamente antiaritmice, inclusiv medicamente beta-blocante și digitalice.
La prima constatare a fibrilației atriale, chiar dacă este asimptomatică, este indicată încercarea de restabilire a ritmului sinusal, cu condiția ca aceasta să fie compatibilă cu vârsta pacientului și cu prezența patologiilor asociate. Dacă aritmia este de debut recent și în absența unei boli cardiace, prima alegere terapeutică pentru restabilirea ritmului sinusal este reprezentată de medicamentele antiaritmice. În caz de durată mai lungă a aritmiei, de boală cardiacă sau de instabilitate hemodinamică, prima alegere terapeutică devine în schimb cardioversia electrică.
Indiferent de tehnica utilizată pentru restabilirea ritmului sinusal, trebuie acordată o mare atenție respectării protocoalelor de prevenire a riscului tromboembolic, în special prin evaluarea duratei aritmiei și a eventualelor boli cardiace subiacente.
După restabilirea ritmului sinusal, în multe cazuri nu este necesară profilaxia recurenței (de exemplu, fibrilația atrială de cauză corectabilă sau primul episod de scurtă durată și bine tolerat hemodinamic). Dacă, pe de altă parte, pe baza tabloului clinic, profilaxia este considerată adecvată, primul pas terapeutic este în general reprezentat de medicamentele antiaritmice, administrate la nevoie sau cronic.
În caz de ineficacitate sau intoleranță la medicamente, sau în caz de recurență, procedurile de ablație prin cateter pot fi luate în considerare ca alternativă la fibrilația atrială cronică.