Sindromul sinus tarsi
Ce este?
Intervenția de artroeresis în cazul sindromului sinus tarsi constă în introducerea unui șurub conic scurtat (implant) în interiorul sinus tarsi percutanat. Șurubul are o funcție proprioceptivă, modificând atitudinea retropiciorului prin impunerea unei adaptări a structurilor capsulare și musculare implicate în întreținerea arcului plantar.
Când este indicată această procedură?
Indicația chirurgicală pentru picior plat evolutiv al copilului este dată după vârsta de 8-9 ani în funcție de coeficientul de creștere, în prezența unor picioare plate care nu prezintă ameliorări și prezintă limitări funcționale importante datorită pronației excesive. Indicatorul utilizat în mod obișnuit pentru a identifica momentul corect al intervenției este măsurarea piciorului pacientului, care, în comparație cu cel al părinților, permite aproximarea unei stări adecvate de creștere: intervenția are cele mai bune rezultate atunci când piciorul este încă în creștere și țesuturile moi sunt capabile să se adapteze la schimbările impuse de implant.
Cum se execută?
Principalul punct de contact este sinus tarsi, localizat anterior și inferior față de maleola peroneală. Un fir de ghidare este introdus în sinus tarsi după o incizie cutanată, cu înclinare anterioară spre posterioară și plantară spre dorsală. Ocazional, pot fi necesare manevre chirurgicale suplimentare: alungirea tendonului lui Ahile percutanat în caz de rigiditate la flexia dorsală a piciorului sau retensionarea capsulară mediană în caz de laxitate excesivă.
Pe firul de ghidare se folosesc dilatatoare speciale în mărime crescătoare, care pregătesc carcasa implantului definitiv, având grijă să se evalueze clinic corecția: realinierea retropiciorului și restaurarea bolții plantare.
Dimensiunea implantului corespunde diametrului ultimului dilatator utilizat, iar poziționarea corectă va fi evaluată printr-o radiografie intraoperatorie de control.
Recuperare
În cele mai multe cazuri, pacientul se poate deplasa imediat cu ajutorul a două cârje cu greutate de toleranță pe membrul operat în primele 7-10 zile. Aplicarea întregii greutăți și revenirea la activitățile zilnice obișnuite are loc treptat în termen de 30-40 de zile. În cazurile selectate, se recomandă pacientului să imobilizeze temporar glezna cu o orteză fixă care este îndepărtată la 10-15 zile postoperatoriu.
Se recomandă gimnastica proprioceptivă de la 10-15 zile după operație (sau oricum după îndepărtarea ortezei fixe).
Următorul control radiografic clinic are loc la aproximativ 30-40 de zile după intervenția chirurgicală.
Complicații pe termen scurt
Principalele complicații care pot fi observate în primele zile postoperatorii includ: durere la locul intervenției chirurgicale, roșeață, infecții superficiale ale pielii, hematoame, umflături și rigiditate.
Complicații pe termen lung
O posibilă complicație, dar rară, pe termen lung, este slăbirea implantului, provocând durere și limitare funcțională. Dacă radiografia confirmă că s-a produs slăbirea, este necesară o intervenție chirurgicală pentru a scoate șurubul și, eventual, pentru a-l repoziționa dacă nu s-a produs corecția.